Toți cei care modelează regenerabilele românești în acest moment se uită la aceleași trei variabile: curba prețului energiei, prețul de exercitare (strike price) al CfD și piața gazului care stă la baza ambelor. Acestea sunt lucrurile pe care merită să le urmărești. Dar nu sunt catalizatorul.
Catalizatorul este o dată. La 1 ianuarie 2027, România urmează să devină membru cu drepturi depline al Association of Issuing Bodies (AIB), clubul celor 42 de organisme emitente din 36 de țări europene care administrează sistemul de Garanții de Origine al continentului, și să deschidă în același timp o piață de GO standardizată și recunoscută la nivelul UE. A fost legiferat, este în calendar, iar consecința sa comercială este în mare parte subapreciată. Nu schimbă cât costă un megawatt-oră românesc. Schimbă cine are voie să îl cumpere. Pentru offtakerii corporativi, traderi și dezvoltatorii străini, aceasta este partea pe care merită să o iei în calcul acum.
Ce se schimbă de fapt la 1 ianuarie 2027
O Garanție de Origine este certificatul care dovedește că un megawatt-oră de electricitate a provenit dintr-o sursă regenerabilă. Este instrumentul pe care o companie îl folosește pentru a susține o afirmație privind energia regenerabilă în cadrul unor scheme precum RE100, inițiativa Science Based Targets (SBTi) și, tot mai mult, CSRD-ul obligatoriu. În cea mai mare parte a Europei, GO-urile sunt emise, transferate și anulate prin European Energy Certificate System (EECS), administrat de AIB, și mutate între țări printr-o singură platformă numită AIB Hub. Dacă un certificat este utilizat într-o țară, el este anulat în registrul care l-a emis. Această infrastructură comună este cea care face ca o afirmație verde la Frankfurt să fie verificabilă în raport cu un parc eolian dintr-un alt stat membru.
România nu a făcut parte din ea. La fel ca Polonia, România a operat un registru național de GO ale cărui certificate puteau fi folosite doar pe plan intern, fără cale de acces către Hub și fără viață transfrontalieră. Acest lucru se schimbă acum, după un calendar bine definit. România și-a modificat legislația privind GO în noiembrie 2025 și a obținut statutul de observator la AIB în aceeași lună. Conform planului, autoritatea națională de reglementare ANRE finalizează studiile de bază și regulile secundare pe parcursul lui 2026, regulamentul final privind GO apare până la sfârșitul lunii septembrie 2026, iar barierele din calea PPA-urilor pe termen lung urmează să fie eliminate până la finalul anului. Ținta pentru calitatea de membru cu drepturi depline al AIB și pentru o piață de GO complet deschisă și recunoscută reciproc este 1 ianuarie 2027.
Presa de specialitate a relatat fiecare pas. Ceea ce piața nu a reevaluat pe deplin este ce face acest deblocaj părții de cerere a fiecărui PPA românesc.
De ce un GO blocat a fost o taxă ascunsă pe fiecare contract românesc
Iată problema pe care o rezolvă reforma. O multinațională care semnează un PPA pe regenerabile cumpără de obicei două lucruri: electricitatea și certificatul care îi permite să contabilizeze acea electricitate în contul unei ținte de sustenabilitate la nivel de grup. Dacă certificatul nu poate părăsi țara în care a fost emis, este aproape inutil pentru un cumpărător cu sediul în altă parte. Un producător german care își certifică operațiunile europene nu poate folosi o GO românească blocată la București.
Așadar, regenerabilele românești au pescuit într-un iaz mic. Bazinul de cumpărători dispuși să contracteze era limitat efectiv la entitățile care puteau folosi un certificat valabil doar pe plan intern, iar componenta de GO a unui PPA, partea care ar trebui să adauge valoare și bancabilitate, nu putea fi monetizată sau transferată în mod fiabil. Comentariile din piața românească au fost directe în privința asta: imposibilitatea de a muta GO-urile peste graniță a limitat lichiditatea, a complicat negocierile de PPA și i-a lăsat pe investitori fără un mecanism de încredere pentru a monetiza atributele de mediu ale energiei lor. Absența calității de membru AIB a fost descrisă, fără ocolișuri, ca o constrângere asupra profitabilității PPA-urilor românești.
Acest lucru nu este abstract. Cea mai recentă rundă de CfD din România a lăsat peste 1.200 de megawați de capacitate, în mare parte solară, fără subvenție, iar aceste proiecte caută acum offtake pe piața PPA corporativă și transfrontalieră. Întrebarea decisivă pentru acel volum a fost mereu aceeași: există suficienți cumpărători? Lărgirea bazinului de cumpărători este exact ceea ce face aderarea la AIB.
Ce face deblocajul pentru cele trei audiențe care urmăresc
Pentru cumpărătorii corporativi, schimbarea este directă. Din momentul în care GO-urile românești devin certificate EECS transferabile, un PPA solar sau eolian românesc poate servi unei ținte Scope 2 paneuropene, nu uneia interne. Acest lucru aduce cea mai ieftină electricitate regenerabilă nouă din regiune la îndemâna unor cumpărători care anterior nu o puteau contabiliza și se aliniază cu direcția în care se îndreaptă regulile, către atribute grupate (bundled), relevante regional și aliniate pe an de producție (vintage), mai degrabă decât certificate negrupate ieftine, cumpărate de la celălalt capăt al continentului.
Pentru traderi și originatori, o nouă sursă de ofertă se alătură Hub-ului. GO-urile solare și eoliene românești, care au valoare redusă cât timp sunt blocate pe plan intern, sunt reevaluate în raport cu reperele europene odată ce se pot mișca. Având în vedere că GO-urile europene se tranzacționează ca o piață separată de energia în sine, aceasta înseamnă originare și arbitraj noi într-un sistem care a procesat peste o mie de terawați-oră de transferuri anul trecut.
Pentru IPP-urile străine, universul de offtakeri se extinde de la o țară la un continent. Proiectele nesubvenționate care nu au prins CfD, portofoliile eoliene care vor depinde tot mai mult de PPA-uri în loc de contracte de stat și PPA-urile virtuale transfrontaliere pe care dezvoltatori precum Rezolv le-au semnat deja cu cumpărători industriali devin toate mai ușor de finanțat atunci când cumpărătorul poate sta oriunde în Europa și totuși să primească un certificat utilizabil.
Cât valorează de fapt, fără exagerări
Obiectivitatea cere o verificare a realității în privința prețului. GO-urile sunt ieftine. Certificatele de referință pe hidro nordic s-au tranzacționat sub un euro pe megawatt-oră în prima parte a lui 2026, iar piața europeană a petrecut ultimii doi ani coborând de la vârful de șapte până la zece euro din timpul crizei energetice înapoi spre acele minime, din cauza supraofertei. Certificatele solare și eoliene au o primă față de cele hidro, iar prognoze independente au plasat GO-urile solare și eoliene într-un interval de cinci până la opt euro către 2030, cu o curbă forward în contango, ceea ce înseamnă că piața se așteaptă deja la o oarecare revenire. Aproximativ 40 la sută din producția regenerabilă a Europei rămâne încă necertificată, așa că oferta poate răspunde dacă prețurile urcă.
Așadar, componenta de GO nu este, în sine, un câștig neașteptat. Valoarea aderării României este mai degrabă structurală decât câțiva euro pe megawatt-oră. Este vorba despre acces la un bazin continental de cumpărători, despre eliminarea unei reduceri și a unei iliquidități de lungă durată asupra ofertei românești, despre opționalitatea pe un preț al GO pe care curba se așteaptă să se întărească și despre alinierea cu un regim de raportare tot mai strict, care recompensează tot mai mult oferta grupată, regională și trasabilă în detrimentul certificatelor anonime. Pentru un PPA românesc, aceste patru lucruri împreună schimbă economia mai mult decât sugerează prețul nominal al certificatului.
De ce România este locul potrivit pentru a fi devreme
Adăugați deblocajul GO peste ceea ce oferă deja România și argumentul se ascute. Solarul și eolianul din România sunt printre cele mai ieftine de construit din Europa, cu prețuri de exercitare (strike price) CfD pentru solarul nou adjudecate în zona de mijloc a intervalului de 30 până la începutul intervalului de 40 de euro pe megawatt-oră și costuri de operare sub 20, și vând pe o piață al cărei preț este stabilit la nivel marginal de gaz mult mai scump. România este deja cea mai lichidă piață de PPA corporative din Europa de Sud-Est, cu un set de instrumente în curs de maturizare, structurate (shaped), virtuale, hibride și susținute de stocare, și are cel mai mare spread zilnic de preț al energiei din UE, ceea ce face ca bateriile co-amplasate să fie rentabile. BERD și IFC se află în spatele unei mari părți a finanțării.
Ceea ce a lipsit este puntea dintre acea electricitate verde ieftină și contractată și bazinul paneuropean de cumpărători care îi vor atributele. Aderarea la AIB este acea punte. O țară cu cele mai ieftine regenerabile noi din regiune, cu un portofoliu amplu de proiecte nesubvenționate în căutare de offtake și cu un certificat în curând transferabil este, pentru un cumpărător corporativ sau un IPP străin, cel mai logic loc din Europa de Sud-Est pentru a contracta înainte ca Hub-ul să devină operațional.
Contraargumentul onest și riscul de calendar
Două precauții contează. Mai întâi, calitatea de membru AIB și conectarea la Hub nu sunt același eveniment. A deveni membru este partea rapidă. A doua fază, aderarea la EECS Electricity Scheme și conectarea la Hub, care este cea care permite efectiv transferurile transfrontaliere, poate dura între șase luni și doi ani după dobândirea calității de membru, în funcție de cât de repede sunt pregătite registrul, regulile de domeniu și infrastructura digitală. România țintește o piață deschisă și recunoscută pentru 1 ianuarie 2027, dar transferul transfrontalier efectiv al certificatelor românești ar putea fi introdus treptat pe parcursul lui 2027 și, eventual, în 2028. Acesta este un catalizator cu probabilitate mare și cu dată fixă, dar este un proces, nu un întrerupător acționat la miezul nopții.
În al doilea rând, detaliile din jur sunt reale. Prețurile GO sunt scăzute și volatile. Producătorii subvenționați și cei nesubvenționați se confruntă cu regimuri de GO diferite în România, volumele susținute fiind direcționate printr-un operator desemnat. Regulile internaționale de contabilizare a afirmațiilor privind energia regenerabilă sunt ele însele în curs de revizuire, ceea ce ar putea schimba care certificate contează și cum. Iar fricțiunile românești familiare, racordarea la rețea, curtailment-ul (limitarea producției) și plafonarea prețului energiei care a descurajat unii cumpărători, nu au dispărut. Nimic din toate acestea nu anulează deblocajul. Înseamnă doar că premiul este accesul și bancabilitatea, obținute pe parcursul lui 2027, nu o reevaluare peste noapte.
Perspectiva Momentum Energy
Credem că acesta este cel mai subevaluat catalizator structural din povestea regenerabilelor românești. Piața este ocupată să dezbată prețurile energiei și curbele gazului, care sunt ciclice, în timp ce o schimbare permanentă a cine poate cumpăra energie verde românească se află în calendar, cu o dată atașată.
Mișcarea, pentru fiecare dintre cele trei audiențe, este să fii devreme. Un cumpărător corporativ care își aliniază acum un PPA românesc se poziționează pentru a certifica un consum paneuropean din cea mai ieftină bază de regenerabile din regiune în momentul în care certificatele pot circula. Un trader care își construiește acum relații în România este primul într-o nouă sursă de ofertă EECS. Un IPP străin care contractează acum, către un bazin de cumpărători care este pe cale să se lărgească de la o țară la un continent, finanțează proiecte care erau mai greu de finanțat acum un an. În fiecare caz, valoarea revine celui care se poziționează înainte ca conectarea la Hub să fie operațională, nu după, pentru că atunci se închide reducerea aplicată ofertei românești.
România a petrecut ani de zile cu cei mai ieftini electroni verzi din vecinătate și fără nicio modalitate de a-și vinde atributele verzi dincolo de propria graniță. Acest decalaj se închide după un calendar fix. Pentru cumpărătorii corporativi, traderi și dezvoltatorii care își lărgesc bazinul de offtakeri, locul potrivit în care să te afli atunci când se va întâmpla este în interiorul pieței românești, nu așteptând în afara ei.
