O piesă care până acum era doar o linie în lista de materiale a devenit o problemă de securitate națională, iar România are mai mulți bani în joc pe marginea acestui răspuns decât aproape oricare altă țară din UE.
Ce a decis, de fapt, Comisia Europeană
Începând din aprilie 2026, Comisia Europeană derulează o interdicție de finanțare care blochează accesul la fonduri UE pentru proiectele solare și de stocare care folosesc invertoare și sisteme de conversie a energiei (PCS) fabricate de companii din țări considerate “cu risc ridicat”: China, Rusia, Iran și Coreea de Nord. Restricția se aplică practic pe toate canalele de finanțare UE: Banca Europeană de Investiții, Fondul European de Investiții, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Fondul de Modernizare, precum și instrumentele de finanțare directă și indirectă ale UE. Pe 1 mai 2026, interdicția a fost extinsă formal și la sistemele de conversie a energiei din proiectele de stocare pe baterii, cu un termen limită de 1 septembrie pentru solicitarea unei clauze de exceptare (“grandfathering”) pentru proiectele aflate deja în execuție și un termen de 1 noiembrie pentru aprobarea acesteia. Începând cu 1 aprilie 2027, contractele noi trebuie să integreze integral aceste restricții, cu derogări limitate doar pe motive politice sau de securitate.
Această măsură se adaugă unei revizuiri mai ample a Actului privind Securitatea Cibernetică, propusă de Comisie în ianuarie 2026, care introduce conceptul unei liste formale de “furnizori cu risc ridicat” pentru echipamentele de infrastructură critică, după modelul setului de instrumente UE pentru securitatea rețelelor 5G. Aproximativ 80% din invertoarele fotovoltaice importate în Europa sunt fabricate în China, iar oficialii UE au descris invertoarele drept “creierul” rețelei electrice: componenta care convertește și reglează energia provenită din surse solare și din sisteme de stocare și care, dacă este compromisă, ar putea fi teoretic manipulată de la distanță. Comisia a invocat, printre argumente, atacurile cibernetice coordonate asupra infrastructurii energetice poloneze din decembrie 2025, iar oficialii au declarat că scenariile cele mai grave ar putea “submina infrastructura energetică europeană, declanșând chiar pene de curent”.
Cifrele din spatele titlului
Wood Mackenzie estimează că interdicția va afecta aproximativ 14% din cererea europeană de energie solară până în 2030, adică peste 28 GWdc de capacitate de invertoare, și circa 12% din capacitatea de stocare planificată la nivelul UE. Costul trecerii la furnizori care nu sunt considerați cu risc ridicat, japonezi, sud-coreeni, elvețieni, americani sau producători europeni precum SMA Solar și Fronius, este estimat sub 2% pentru proiectele solare de mari dimensiuni și până la 8% pentru unele segmente de stocare, întrucât invertoarele și sistemele PCS reprezintă doar o mică parte din costul total al unui proiect. Expunerea nu este însă distribuită uniform pe hartă. Wood Mackenzie citează România, Bulgaria, statele baltice și Grecia drept cele mai expuse piețe din Europa, tocmai pentru că acestea sunt țările în care pipeline-urile de proiecte regenerabile și de stocare depind cel mai mult de finanțarea UE, și mai puțin de capitalul privat.
Această descriere se potrivește îndeaproape cu situația din România. Țara a alocat aproximativ 80 de milioane de euro din PNRR, sumă estimată să susțină aproximativ 1,8 GW de contracte de stocare, plus 300 de milioane de euro din Fondul de Modernizare, care vizează cel puțin încă 3 GW, ca parte a unui obiectiv național de 5 GW de capacitate de stocare instalată până la finalul lui 2026. România s-a numărat, de asemenea, printre țările beneficiare în runda de alocare de 1,8 miliarde de euro din Fondul de Modernizare anunțată de Comisie în ianuarie 2026. Pe scurt, o parte semnificativă din pipeline-ul finanțat pe care România se bazează pentru a-și atinge țintele de stocare și energie solară trece direct prin instrumentele care fac acum obiectul noii restricții.
Reacția industriei și motivul pentru care contează în achiziții
Alianța Industriei de Energie Curată din Europa Centrală și de Est a avertizat direct Comisia că restricția ar putea întârzia implementarea proiectelor în regiune. Argumentul central: capacitatea de producție europeană de invertoare și PCS este de circa 82 GW pe an, considerabil sub cei aproximativ 120 GW necesari anual pentru atingerea țintelor climatice, iar stocarea pe baterii, în special, are o ofertă limitată de PCS din surse non-chineze. Schimbarea furnizorilor în mijlocul unui proiect, notează alianța, nu este o simplă substituire: poate declanșa reproiectare electrică, studii noi de conformitate cu codul rețelei, recalendarizarea punerii în funcțiune, renegocierea contractelor EPC și riscuri în lanț asupra termenelor de racordare la rețea și a contractelor PPA existente. Alianța a propus, în locul interdicțiilor bazate pe țara de origine, certificare de securitate cibernetică neutră din punct de vedere al furnizorului, alături de o perioadă de protecție tranzitorie pentru proiectele aflate în stadii avansate, până în 2030.
Indiferent de forma finală a politicii, implicația practică pentru dezvoltatori, contractorii EPC și finanțatori este aceeași: eligibilitatea furnizorilor nu mai poate fi confirmată o singură dată, târziu sau implicit. Trebuie integrată în procesul de achiziție încă din etapa de închidere financiară, nu adăugată ulterior, la punerea în funcțiune. Asta înseamnă implicarea mai devreme a finanțatorilor pentru a stabili ce furnizori sunt considerați bancabili, monitorizarea activă a termenelor de exceptare pentru proiectele deja aflate în construcție, flexibilitate contractuală pentru a schimba furnizorul de invertoare sau PCS fără a redeschide întregul contract EPC și, acolo unde este implicată stocarea, tratarea separată a celulelor și modulelor de baterii (nerestricționate în prezent) față de sursa sistemelor PCS (care sunt restricționate).
Ce rămâne de urmărit
Lista formală de “furnizori cu risc ridicat” din cadrul revizuirii Actului privind Securitatea Cibernetică are nevoie încă de aprobarea Parlamentului European și a Consiliului, iar modul în care statele membre o vor implementa individual, inclusiv dacă vor extinde restricția și la proiectele finanțate din bugetele naționale, așa cum a cerut Comisia, rămâne nerezolvat. Grupuri din industrie, printre care Camera de Comerț a Chinei pe lângă UE, s-au opus ferm, argumentând că abordarea riscă să transforme în exces în probleme de securitate tehnologii comerciale obișnuite. Iar mecanismele de exceptare și derogare înseamnă că proiectele aflate în stadii avansate nu sunt automat afectate. Nimic din toate acestea nu schimbă direcția generală, dar înseamnă că echipele de achiziții planifică, pentru cel puțin următorul ciclu de raportare, împotriva unei ținte aflate încă în mișcare.
Perspectiva Momentum Energy
Citim poziția României în acest context ca fiind, în mod autentic, cu două tăișuri, iar datele susțin această afirmație fără ocolișuri. România este una dintre cele mai expuse piețe din Europa tocmai pentru că are un pipeline finanțat real și substanțial, nu pentru că sectorul ar fi rămas în urmă. Este o problemă fundamental diferită față de a fi o piață fără niciun pipeline de protejat. Dezvoltatorii, contractorii EPC și finanțatorii care se mișcă primii, care mapează eligibilitatea furnizorilor pe fiecare sursă de finanțare din structura unui proiect, care introduc flexibilitate contractuală în acordurile EPC și care tratează certificarea de securitate cibernetică drept criteriu de bancabilitate, nu ca pe o formalitate ulterioară, vor fi cei care mențin pe traiectorie țintele de stocare și energie solară ale României, în timp ce concurenții mai lenți renegociază contracte în mijlocul șantierului. Amploarea ambiției finanțate din fonduri UE a României este exact motivul pentru care acest subiect contează aici mai mult decât aproape oriunde altundeva în regiune, și este, în același timp, motivul pentru care merită efortul de a pune la punct strategia de achiziție corectă chiar acum.
