România a obținut cea mai mare alocare acordată unui singur stat în cea mai recentă tranșă a Fondului pentru Modernizare: 636,9 milioane de euro dintr-o rundă totală de 2,5 miliarde de euro, aprobată de Comisia Europeană și de Banca Europeană de Investiții la începutul lunii iulie 2026. Pentru dezvoltatorii de proiecte de stocare și pentru fondurile de infrastructură, un detaliu contează mai mult decât cifra din titlu. Fiecare euro din partea României este destinat sistemelor de stocare a energiei în baterii de sine stătătoare (BESS).
Acesta este cel mai clar semnal de până acum privind direcția în care Europa vrea să curgă capitalul energetic din România și vine peste o piață de stocare care se mișcă deja rapid.
Ce este Fondul pentru Modernizare, pe scurt
Fondul pentru Modernizare este un instrument al UE finanțat din veniturile schemei de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS), piața de carbon a blocului comunitar. El direcționează încasările din prețul carbonului către sistemele energetice ale celor 13 state membre cu venituri mai mici, al căror PIB pe cap de locuitor s-a situat sub 75% din media UE în perioada 2016-2018, printre care și România. Fondul face plăți de două ori pe an, pe baza propunerilor de investiții depuse de statele membre și confirmate de BEI. Această ultimă rundă a trimis 2,5 miliarde de euro către 51 de proiecte din 11 țări și a dus totalul fondului, de la ianuarie 2021, la 23,2 miliarde de euro. BEI descrie instrumentul ca pe un motor pentru energia regenerabilă, rețele moderne și eficiență energetică, care reduce facturile și dependența de combustibilii fosili importați.
România a primit cea mai mare parte. Ungaria a urmat cu 552,3 milioane de euro pentru digitalizarea și extinderea rețelei, Cehia cu 516,8 milioane de euro pentru termoficare mai curată, iar Grecia cu 233,9 milioane de euro pentru eficiență în industrie. Acolo unde majoritatea țărilor și-au împărțit banii între rețele, termoficare, transport și eficiență, România și-a îndreptat întreaga alocare către un singur lucru: bateriile de sine stătătoare.
De ce contează faptul că banii merg către stocarea energiei
Pentru dezvoltatorii și fondurile care construiesc baterii în România, acesta este capital nerambursabil, care nu diluează participațiile acționarilor, îndreptat direct către clasa lor de active.
Stocarea de sine stătătoare este partea de piață cea mai greu de finanțat pe baza veniturilor de piață (merchant) și este exact componenta pe care schema de contracte pentru diferență (CfD) din România nu o sprijină, pentru că CfD-ul plătește producția regenerabilă livrată pe măsură ce este generată și exclude energia ciclată printr-o baterie. Finanțarea nerambursabilă acoperă acest gol. Reduce capitalul propriu de care are nevoie un proiect, scurtează drumul până la închiderea financiară și diminuează riscul primului val de sisteme mari de stocare a energiei electrice, de care rețeaua țării depinde tot mai mult.
De asemenea, se adaugă la o arhitectură de finanțare deja consistentă. România are o schemă de 150 de milioane de euro pentru baterii de sine stătătoare, aprobată de Comisie în martie 2026, concepută să susțină cel puțin 2.174 MWh de capacitate nouă printr-o licitație competitivă pe criteriul euro pe MWh, cu granturi de până la aproximativ 69.000 de euro pe MWh și de până la 15 milioane de euro pe proiect. Înainte de aceasta, Planul Național de Redresare și Reziliență a sprijinit zeci de proiecte de stocare în valoare de circa 603 milioane de euro. Tranșa de 636,9 milioane de euro este cel mai mare strat de până acum peste această structură.
Pe ce piață aterizează acești bani
Momentul nu este întâmplător. România a depășit 1 GWh de capacitate operațională de stocare în baterii în 2026 și găzduiește acum aproape 600 MW în circa 30 de sisteme, conduse de active de sine stătătoare precum instalația de 201 MW / 402 MWh a Nova Power and Gas de la Florești. Ținta oficială pentru 2030, de circa 2 GW, este modestă și pe cale să fie depășită chiar anul acesta.
Motivul pentru care banii continuă să vină este că sistemul are nevoie de mult mai mult. Operatorul de transport Transelectrica a estimat că integrarea regenerabilelor planificate ale României va necesita între 2 și 4 GW putere de stocare, adică 10-20 GWh capacitate, până în 2030. Raportat la circa 1 GWh astăzi, acesta este un spațiu de creștere măsurat în multipli, nu în procente, iar capitalul nerambursabil precum această tranșă este modul în care se construiește partea de început a lui.
De ce România, mai exact
UE ar fi putut concentra acești bani pentru stocare în altă parte. A ales România, iar fundamentele pieței explică de ce.
România oferă cea mai bună economie a stocării de tip merchant din blocul comunitar. Piața pentru ziua următoare (PZU) a avut în 2025 o medie de aproximativ 110 euro pe MWh, cu un ecart zilnic maxim de preț de circa 168 de euro pe MWh, iar o analiză Synertics a plasat România pe primul loc în întregul set de date al UE la ecartul mediu zilnic de preț. Modelarea DNV a estimat venitul anual al unei baterii în intervalul de aproximativ 120-180 de euro pe kilowatt, înainte de veniturile din piețele de echilibrare, din servicii precum aFRR și FCR. Peste acest caz de venituri, România a petrecut ultimul an eliminând fricțiunile de reglementare: ANRE a eliminat dubla taxare a energiei stocate în iulie 2025, iar din ianuarie 2026 un nou proces de alocare a capacității de rețea recunoaște explicit stocarea de sine stătătoare. O injecție de granturi de această dimensiune pe astfel de fundații reprezintă o combinație rară de potențial și sprijin într-o singură piață.
Interpretarea corectă și constrângerile
O cifră-titlu de 636,9 milioane de euro merită câteva nuanțări.
În primul rând, o tranșă către un stat membru nu este același lucru cu bani în contul unui dezvoltator. Fondul pentru Modernizare ajunge la statul român, care îl distribuie prin programe naționale și licitații competitive. Dezvoltatorii îl accesează prin acele apeluri, precum licitația de stocare pe criteriul euro pe MWh, nu depunând cereri direct la Bruxelles. Cum și cât de repede se transformă cele 636,9 milioane de euro în apeluri concrete va determina câtă capacitate reală se construiește până la orizontul de finalizare al fondului, sfârșitul lui 2030.
În al doilea rând, granturile catalizează implementarea, dar nu înlocuiesc designul de piață. României îi lipsește încă un mecanism dedicat de venituri pe termen lung pentru stocare, așa că bateriile rămân în mare parte merchant odată construite. Analiști, printre care Asociația Energia Inteligentă, au avertizat că, fără criterii tehnice clare și fără o strategie coerentă de flexibilitate, o țară poate ajunge să cumpere baterii în loc să construiască sistemul flexibil pe care acele baterii ar trebui să îl creeze. Racordarea la rețea și autorizarea rămân blocajele practice. Capitalul sosește mai repede decât se maturizează cadrul din jurul lui, iar acel decalaj este acolo unde proiectele vor reuși sau se vor bloca.
Nimic din toate acestea nu schimbă direcția de mers. Doar clarifică cine beneficiază: dezvoltatorii și fondurile care combină o poziție solidă în rețea și o strategie de venituri credibilă cu sprijinul prin granturi disponibil acum.
Perspectiva Momentum Energy
Citim această tranșă ca pe cel mai clar vot de încredere pe care UE l-a acordat stocării din România.
Când Fondul pentru Modernizare acordă cea mai mare alocare unei singure țări, iar acea țară o îndreaptă integral către baterii de sine stătătoare, transmite pieței două lucruri deodată. Stocarea este acum tratată ca infrastructură energetică esențială, iar România este locul în care UE vrea să se construiască o mare parte din ea. Pentru investitorii care au urmărit povestea stocării din această țară, de la borna de 1 GWh până la apelul operatorului pentru până la 20 GWh, aceasta este finanțarea care ajunge din urmă nevoia.
Ceea ce face momentul convingător este structura din spatele lui. Capitalul nerambursabil reduce riscul proiectelor timpurii. Cele mai mari ecarturi intrazilnice din UE recompensează operarea de tip merchant a acelorași active. Reforme de la eliminarea dublei taxări a stocării până la o alocare a capacității de rețea care ține cont de stocare continuă să deschidă drumul. Este neobișnuit să găsești sprijin nerambursabil și un potențial merchant de cel mai înalt nivel îndreptate către același activ, pe aceeași piață.
Am însoți acest lucru cu realism. Este un capital care încă trebuie transformat în flexibilitate, nu doar în baterii pe teren. Proiectele care vor câștiga vor fi cele cu un nod de rețea defensabil, cu un plan de venituri pe mai multe niveluri, între arbitraj și echilibrare, și cu disciplina de a trata grantul ca pe un accelerator, nu ca pe modelul de afacere în sine. Dacă faci asta corect, cele 636,9 milioane de euro nu sunt doar un titlu. Sunt un spațiu de creștere.
Pentru oricine evaluează stocarea din România în 2026, semnalul este greu de ratat. Banii, piața și politica publică arată acum în aceeași direcție.
