Atunci când cinci dintre cele mai consacrate grupuri industriale din Turcia construiesc, discret, pipeline-uri de mai mulți gigawați în aceeași țară europeană, lucrul acesta încetează să mai arate a oportunism și începe să arate a decizie strategică coordonată.
La finalul anului 2025 și începutul lui 2026, în piața de energie regenerabilă din Europa Centrală a apărut un tipar izbitor. Koç Holding, cel mai mare conglomerat din Türkiye. Tüpraș, cea mai mare întreprindere industrială a țării și cel mai mare rafinator de petrol. Fiba Group, una dintre cele mai diversificate firme private din Türkiye. Ulusoy Enerji Yatırımları, un producător de regenerabile cu 200 MW. Yeşilyurt Enerji, un jucător integrat în energie electrică și gaze. Fiecare dintre ei, în mod independent, a ales România ca pas următor în strategia europeană de energie regenerabilă.
Aproximativ 200 de companii turcești, de la dezvoltatori la investitori și producători de echipamente, s-au reunit la Forumul Energetic Türkiye-România de la Ankara, în noiembrie 2025, cu intenții de investiții estimate la câteva sute de milioane de euro. Forumul a marcat și lansarea Black Sea Energy Cooperation Association (BESCA), o nouă platformă regională care aduce România și Türkiye împreună special în jurul energiei regenerabile, infrastructurii și tehnologiilor curate.
Nu este o singură tranzacție. Este un cap de pod. Iar întrebarea care merită pusă este de ce acum și de ce România.
Tranzacțiile sunt concrete, recente și de anvergură
Koç Holding și Tüpraș: o ancoră de 214 MW lângă București
Prin brațul său de energie regenerabilă Entek Elektrik, o subsidiară a Tüpraș care funcționează ca platformă dedicată de energie curată a Koç Holding, grupul a finalizat achiziția unui proiect fotovoltaic de 214,3 MW la nord de București. Tranzacția, executată prin vehiculul de investiții Enspire Enerji al Entek, a fost convenită în iunie 2024 pentru o sumă inițială de 32,9 milioane EUR, ulterior revizuită la 33,2 milioane EUR. Vehiculele cu scop special achiziționate, Eco Sun Niculești și Euromec-Ciocănari, erau anterior deținute de dezvoltatorul israelian Econergy. Proiectul a primit aprobarea tehnică de racordare de la Transelectrica în 2023, pentru 177 MW.
În decembrie 2025, Entek Elektrik a semnat contractul de EPC cu compania românească de regenerabile Waldevar Energy pentru construirea unei capacități instalate de cel puțin 200 MWp pe situl Niculești. Este primul pas de project finance și construcție al Entek în România, extinzând o amprentă turcească în regenerabile care depășește deja 490 MW pe piața internă.
Merită notat: Koç Holding nu este nou în România. Grupul este deja unul dintre cei mai mari angajatori industriali din țară, prin Arctic (electrocasnice), Ford Otosan (producție de autovehicule) și Otokar (vehicule comerciale). Proiectul Niculești de 214 MW co-localizează, în fapt, generarea regenerabilă alături de cererea industrială și infrastructura de supply chain Koç existentă.
Fiba Group: pipeline de 500 MW, 200 MW solar plus 106 MW de stocare deja securizate
În martie 2026, Murat Özyeğin, reprezentând Fiba Group, a confirmat planul grupului de a dezvolta în România 500 MW combinați de capacitate eoliană, solară și de stocare, în decurs de cinci ani. Prima tranșă solară de 200 MW este deja în dezvoltare și este completată cu 106 MW de stocare în baterii. Finalizarea este estimată în 18 până la 24 de luni.
Fiba Group operează în România din 1997, când a deschis primul mall din țară. Astăzi, grupul administrează Fiba Renewables (Fiba Yenilenebilir Enerji Holding), cu aproximativ 608 MW instalați în eolian și solar în Türkiye, și Credit Europe Bank în România. Ținta de 500 MW din România se înscrie într-o ambiție regională mai amplă: să devină un jucător de 1 GW în energie regenerabilă la nivel CEE.
Ulusoy Enerji: proiect solar „ready-to-build” în județul Dâmbovița
În iulie 2025, Akış Enerji, parte din Ulusoy Enerji Yatırımları A.Ș., a semnat cu Enexus pentru proiectul Titu 1, o centrală fotovoltaică de 20 MWp cu o stație de transformare de 20 MVA, situată în orașul Titu, județul Dâmbovița. Proiectul era deja în stadiul „ready-to-build” la momentul semnării, cu autorizațiile de construire, de mediu și de racordare la rețea obținute de la Transelectrica și ANRE. Enexus livrează proiectul la cheie, într-un scop complet de EPC și O&M. Grupul Ulusoy aduce un portofoliu turcesc de regenerabile de aproximativ 200 MW în eolian, hidroenergie și solar.
Ceea ce comunicatul de presă numea primul proiect dintr-o serie de „investiții și mai mari care vor urma” a poziționat efectiv județul Dâmbovița ca bază operațională a Ulusoy în România.
Yeşilyurt Enerji: parc fotovoltaic de 41 MW „ready-to-build”, tot în Dâmbovița
În mai 2025, Yeşilyurt Enerji a achiziționat un proiect solar de 41 MW în județul Dâmbovița, fiind consiliat de Dentons. Proiectul, la fel ca cel al Ulusoy, se afla în faza „ready-to-build”, cu toate autorizațiile de construire obținute. Yeşilyurt nu este un dezvoltator care doar tatonează. Grupul operează în Türkiye o centrală pe ciclu combinat cu gaze naturale din 2013, este trader transfrontalier de electricitate în Europa Centrală și de Sud-Est din 2017, sub marca Yesilyurt Energy Trading, a intrat pe piața de tranzacționare a gazelor naturale în 2019 și a derulat o expansiune la Praga începând cu 2021.
Cu alte cuvinte, Yeşilyurt înțelegea deja piețele angro de electricitate din Europa înainte să cumpere solar românesc. România este, logic, un activ de generare care se conectează la un portofoliu de tranzacționare existent.
Imaginea de ansamblu: gigawați în pipeline-ul turcesc
Vocile din industrie de la Forumul de la Ankara au descris această fază ca pe una de început. Mesut Güler, CEO Enexus, facilitatorul român de EPC și investiții care a structurat mai multe dintre intrările turcești, a spus-o direct: „Investitorii turci nu mai sunt în faza de analiză, ci în faza de acțiune. În următorii doi ani, ne așteptăm la o creștere semnificativă a investițiilor finalizate, în special în proiecte hibride și integrate cu stocare.”
În ultimii doi ani, companiile turcești au anunțat în România proiecte fotovoltaice și hibride totalizând câțiva gigawați, în toate regiunile țării.
De ce România și de ce acum
Cinci grupuri industriale diferite, fiecare cu un nucleu de business diferit și cu portofolii diferite pe piața de origine, nu converg din întâmplare către aceeași țară. Toate răspund acelorași condiții structurale.
1. Un cadru de reglementare în sfârșit bancabil
Schema bilaterală de Contracte pentru Diferență (CfD) a României, concepută cu sprijin tehnic din partea BERD și lansată în 2024, a derulat acum două licitații. Prima a atribuit 1.488 MW de solar în 26 de proiecte, la un preț mediu ponderat de clearing de 51 EUR/MWh, mult sub plafonul de 78 EUR/MWh. A doua licitație, finalizată în august 2025, a atribuit încă 2.751 MW. Cumulat, România a plasat 4,2 GW de capacitate susținută prin CfD, depășind ținta de 3,5 GW din Planul Național de Redresare și Reziliență. Pentru un grup industrial obișnuit să stabilească prețurile combustibilului și materiei prime pe baza unor benchmark-uri multianuale, un CfD bilateral pe 15 ani este un contract de venituri familiar.
2. Viteză de autorizare rar întâlnită în UE
Potrivit Asociației Române a Industriei Fotovoltaice (RPIA), autorizarea proiectelor solare la scară utilitară în România durează în prezent aproximativ 1,5 până la 2 ani, fiind printre cele mai scurte intervale din Uniunea Europeană. Pentru sistemele distribuite de până la 400 kW, aprobările pot fi finalizate în aproximativ o lună. Pentru investitorii care compară România cu Germania, Franța sau Italia, aceasta este cea mai importantă variabilă non-financiară.
3. Marjă reală de rețea și o renunțare reală la cărbune
România s-a angajat să elimine cărbunele până în 2032 și are ca țintă peste 10 GW solar până în 2030. Țara a instalat 2,2 GW de capacitate solară nouă numai în 2025, al treilea an consecutiv de creștere, ducând capacitatea instalată cumulată peste 7 GW. Adăugările la scară utilitară în 2025 au fost de 1,2 GW, aproape dublându-se față de anul anterior. Piața este decarbonizată activ, nu doar declarativ.
4. Proximitatea geografică, factor care contează discret
La conferința energetică „Regional Approach”, organizată la Istanbul, directorii turci au formulat explicit argumentul proximității. „Pot ajunge cu mașina la București în șapte sau opt ore. Această proximitate joacă un rol semnificativ în deciziile noastre de investiții”, a remarcat un executiv, făcând referire la amprenta industrială existentă a Koç Holding în România prin Arctic, Beko și Ford. Pentru grupurile industriale turcești, România este cea mai apropiată piață din UE care combină costuri operaționale reduse, protecție de reglementare UE și acces la cererea de energie din Europa Centrală.
5. Acces la piața UE fără costurile de input UE
Acesta este punctul strategic care nu este întotdeauna spus cu voce tare. Türkiye nu se află în Uniunea Europeană. Energia generată în Türkiye nu poate accesa cu ușurință cumpărători din UE, scheme de certificare verde din UE sau finanțări aliniate la Taxonomia UE. România este stat membru UE, cu Marea Neagră drept litoral comun, fus orar comun și o rețea rutieră care leagă Istanbulul de București în mai puțin de o zi. Pentru un grup turcesc care vrea să vândă energie verde în PPA-uri corporative din UE, să se califice pentru finanțări verzi în UE sau să se protejeze împotriva expunerii la CBAM pe exporturile sale industriale, generarea din România este soluția cea mai eficientă.
6. Hibridizarea este prețul de intrare, iar grupurile industriale turcești sunt deja confortabile cu ea
Țintele de politică ale României prevăd 5 GW de stocare a energiei până în 2030, iar creditorii încep tot mai des să prețuiască veniturile din flexibilitate alături de veniturile din CfD. Configurația Fiba de 200 MW solar plus 106 MW stocare și împingerea mai amplă a investitorilor turci spre proiecte integrate cu BESS, semnalată de Enexus, reflectă acest lucru. Grupurile industriale turcești care operează rafinării, fabrici și infrastructură de rețea sunt structural confortabile cu administrarea activelor de stocare a energiei. Nu este capital în curbă de învățare. Este capital operațional.
De ce contează acest lucru dincolo de fluxul de tranzacții
Câteva tipare merită semnalate.
În primul rând, vehiculele de intrare. Tüpraș a cumpărat SPV-uri permitate de la Econergy. Fiba își construiește propriul pipeline. Ulusoy și Yeşilyurt au achiziționat active „ready-to-build” de la dezvoltatori români prin intermediul Enexus. Trei strategii M&A diferite, toate convergând spre aceeași piață. Lucrul acesta indică o lichiditate mai mare în pipeline-ul de proiecte din România decât este de obicei recunoscută. Există active dezvoltabile, permitate, disponibile pentru achiziție la scară, ceea ce este precondiția reală pentru ca să se miște capitalul industrial.
În al doilea rând, intermediarii locali. Enexus, Waldevar Energy, Dentons, Vlasceanu & Partners și alte firme românești de consultanță și EPC se conturează drept țesutul conectiv dintre capitalul turcesc și infrastructura românească de reglementare și de rețea. Black Sea Energy Cooperation Association (BESCA), lansată la forumul de la Ankara, este stratul instituțional care se așază deasupra.
În al treilea rând, momentul. Intrările turcești din 2024 și 2025 au precedat valul de finanțări care a sosit la finalul lui 2025 și începutul lui 2026, când UniCredit, ING, Intesa Sanpaolo, Banca Transilvania și BERD au ancorat sindicate de multe sute de milioane de euro pentru activele solare-plus-stocare din România. Grupurile industriale au mers primele. Băncile au confirmat teza.
Perspectiva Momentum Energy
Ceea ce se întâmplă în România în acest moment este cel mai rar tipar din piețele energetice europene: capital industrial și capital bancar care ajung la aceeași concluzie în același moment, plecând din puncte diferite.
Pentru grupurile industriale turcești, România oferă ceva ce piața lor de origine nu poate oferi: statut de reglementare UE, rute de offtake la standard UE, acces la finanțare aliniată cu UE și o ieșire din cărbune care deschide capacitate reală pe rețea. Pentru România, capitalul turcesc sosește cu exact acele caracteristici de care piața are cea mai mare nevoie în această etapă de dezvoltare: bilanțuri lungi, confort cu activele hibride de generare plus stocare și profunzimea operațională necesară pentru a construi și opera efectiv proiecte la scară industrială.
Pentru dezvoltatorii și administratorii de active activi în regiune, mesajul este clar. Dinamica concurențială din solarul românesc s-a schimbat. Universul de cumpărători nu mai este doar al IPP-urilor și al fondurilor de infrastructură. Acum include rafinatori turci, grupuri auto, conglomerate financiare și traderi de energie integrați, fiecare cu o motivație strategică, nu pur financiară. Activele „ready-to-build”, SPV-urile permitate și pipeline-urile conectate la rețea sunt absorbite mai rapid decât le poate produce piața.
Pentru investitorii și factorii de decizie din regiunea extinsă, fluxul Türkiye-România în regenerabile este, în acest moment, posibil cel mai important nou flux transfrontalier de capital industrial în energia din CEE. Este structural, se lărgește și remodelează cine deține efectiv coloana vertebrală a energiei curate din România.
Ne așteptăm ca 2026 să adâncească tendința și mai mult: mai multe grupuri industriale turcești care trec granița, tichete medii mai mari per tranzacție, mai multă co-localizare BESS și structuri tot mai integrate vertical, care leagă generarea din România de cererea industrială din Türkiye. Forumul de la Ankara a fost o lansare discretă. Capitalul este real, proiectele sunt permitate, racordurile la rețea sunt securizate, iar infrastructura de finanțare este acum la locul ei.
România nu s-a vândut singură în această poziție. Fundamentele au făcut marketingul. Grupurile industriale turcești sunt pur și simplu prima cohortă majoră de investitori străini care acționează la scară pe baza acestor fundamente.
